Interviu Curtean:** „Batem pentru suporteri”

Interviu Curtean:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alexandru Curtean (25 de ani) a marcat miercuri primul gol pentru Dinamo, dar reușita sa nu a ajutat echipa să câștige în fața Universității Cluj. Mijlocașul „câinilor” se simte tot mai bine în tricoul alb-roșu, mai ales că în fața lui „U” a reușit primul său gol într-un meci oficial pentru noua sa echipă.

Ce reprezintă pentru tine primul gol marcat în tricoul lui Dinamo?
E o satisfacție personală, deoarece cred că evoluțiile mele s-au îmbunătățit de la meci la meci. Din păcate nu m-am putut bucura prea tare de reușită, fiindcă nu am câștigat meciul și am pierdut mult teren în lupta pentru titlu.

Dacă ați fi câștigat, cu siguranță ar fi fost voci care ar fi spus că meciul a fost blat …
Sunt niște lucruri care ne afectează, pentru că noi știm mai bine că suntem curați. Oricum, nu știu ce prietenie văd unii între Dinamo și „U” Cluj, când noi nu i-am bătut de patru ani.

Este meciul de azi cu CFR decisiv pentru voi în lupta pentru titlu?
Știu ce înseamnă presiunea, de când m-am bătut la titlu la Timișoara. Vrem să o învingem pe CFR, pentru că este o șansă bună să ne redresăm. Sper ca fanii să ne susțină mâine (n.r. – azi), deoarece noi o să jucăm în primul rând cu gândul la suporteri. Nu uităm ce au pățit când au mers în Gruia. Asta nu se poate șterge.

Îi datorezi lui Dario Bonetti ascensiunea din ultimele etape?
Este adevărat că de când a venit el am jucat mai mult și m-am impus și ca titular, dar și „Ciobi” mi-a dat încredere. Din păcate, când era el antrenor am avut și acele probleme medicale, ce m-au împiedicat să intru pe teren.


Îmi pare rău că suporterii nu ne susțin în număr mai mare la meciurile de acasă, dar asta se întâmplă și din cauza orelor târzii la care se joacă
Alex Curtean, mijlocaș Dinamo


Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
INTERZIS total pentru cei cu TELEFOANE mobile. Detaliul de care nimeni nu ține cont
INTERZIS total pentru cei cu TELEFOANE mobile. Detaliul de care nimeni nu ține cont
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×